Ma gandeam ca acuma chiar trebuie sa fiu suparata pe Dumnezeu. Nu vede oare situatia in care ma aflu? Parca inima mea nu mai rezista sa tina pasul la noutatile din fiecare zi.
Atatea probleme si parca pamantul pe care calc zilnic e can nesigur sub picioarele mele. Nu e vorba nici macar de a umbla in credinta.
Incep sa devin imuna la tot ceea ce inseamna inca o veste proasta. Incep sa ma obisnuiesc cu indiferenta oamenilor din jur, si cu ideia de a face bine pentru rau. Si ce daca? Ma gandeam ca rezist eu 24 de ore asa, apoi urmeaza altele , si ce? O sa vina si cateva ore mai bune probabil.
Totusi, mi-am oprit pentru cateva momente mintea in loc, am renuntat sa ma mai gandesc la minutele care ma asteapta, si m-am gandit ca eu chiar si asa, in situatia asta, nu am nici macar un motiv intemeiat de a fi nemultumita de starea asta.
Intr-adevar, o umbra de tristete imi intuneca fata de catva timp, dar am in jurul meu atatia oameni care imi zambesc, care se mai uita la mainile mele care pot sa-i ajute.Si de ce sa nu-i ajut? Pentru ca am eu probleme?
Am realizat ca, chiar daca ma vad neajutorata, Dumnezeu este Acelasi, El inca e tot acolo, nu-si retrage cuvintele , El va fi in continuare cu mine, chiar daca parca nu simt nimica acuma. Stiu ca ma priveste si-mi zambeste.....
Pot sa fiu multumitoare Lui pentru ca El nu si-a retras dragostea de la mine, El imi admira faptele facute, de aceia vreau sa le fac cu toata dragostea.
Si problemele mele? Pot sa fac bine altora si problemele mele sa se agraveze? Cine ma va ajuta si pe mine? Pot sa zic ca ma lupt cu a-I multumi lui Dumnezeu si cu a-L lua la intrebari legate de viata mea.
Totusi, m-am hotarat ca e mai corect sa-I multumesc si pentru situatiile critice, chiar daca ele dureaza . Chiar daca vad in zare numai nori.
Motivul pentru care aleg sa-I multumesc sunt tocmai situatiile astea prin care trec. El m-a adus pana aici pentru ca stie cat de mult m-au maturizat celelalte experiente prin care am trecut.
Astazi se pare ca e o mare onoare sa fii in laboratorul Lui. Ma simt mandra ca m-a gasit atat de valoroasa.
Imi place gandul lui Larry Crabb
"Se pare ca lui Dumnezeu ii place de oamenii care sufera cumplit, a caror viata este o continua incercare, dar care nu isi pierd increderea." Si concluzia lui finala este ca
"Dumnezeu nu ar lasa niciodata in viata noastra o suferinta care nu ar fi necesara realizarii scopului Sau, scop care nu poate fi decat bun."Asa ca voi continua sa lupt. Vreau sa Ii ofer lui Dumnezeu ocazia sa-mi raspunda El la neintelegerile mele, in loc sa-L fortez sa-mi raspunda.
Vreau sa astept raspunsul Lui, chiar daca se pare ca intarzaie.....
